Pescuit in ritm de bass
26.03.2007 | Andrei Sava

In anul 2006 am avut ocazia sa ajung in asa zisul paradis al pescarilor - Statele Unite al Americii, bibanilor cu gura mare si stiucilor de peste un metru. Ca student nu a fost greu sa ma inscriu intr-un program Work & Travel, dat fiind ca nu aveam nici note mici, nici restante. A fost o joaca de copil, inclusiv interviul la ambasada (cel mai scurt interviu din viata mea), asta pana in momentul in care am ajuns in taramul fagaduintei.

Am fost foarte mirat cand, in drum spre SUA, m-am intalnit cu un grup de americani, care nu stiau ce m-a apucat de m-am bagat intr-o asa aventura de unul singur. La vremea aceea nu imi dadeam seama ce e asa mare lucru, fiind obisnuit sa plec cum ma taie capul, chiar daca nu atat de departe de casa si pentru un timp atat de indelungat.

Primul pas in taramul fagaduitei
De cativa ani incoace m-am apucat de confectionat voblere si mi-am facut amici peste hotare. Asa se face ca, odata ajuns in SUA, mi-am sunat unul dintre acesti prieteni facuti on-line, Vince (a.k.a Fatfigers), cu care tineam legatura de ceva timp.
Imediat dupa aterizare am descoperit cu stupoare cat de nesimtiti pot fi unii americani: am ajuns in Newark International Airport, de unde am pecat, cat de repede am putut, inspre Newark Pen Station, unde urma sa ma imbarc pe un autobuz Grey Hound, cu destinatia Youngstown, Ohio. Totul era planificat de acasa, dar niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ: cand ajung si eu sa-mi cumpar bilet, inchide casiera ghiseul de parca nici n-as fi existat. I-am spus care-i situatia- eram ultimul la rand, iar ea s-a comportat de parca nici n-as fi existat spunandu-mi ca pot sa ma duc in New York, ca acolo e inca deschis. Nu am avut de ales. Astfel ajung in New York nu cu mult timp inainte sa plece autobuzul de acolo. De undeva de pe drum, pe la ora 3 noaptea, am reusit sa-l sun pe Vince, care locuia in Youngstown. Ca prin minune, l-am gasit la birou la acea ora. Mare noroc!
A doua zi, dupa ce am rabdat de frig din cauza aerului conditionat, care e folosit mai mult decat excesiv prin mai toata America, ajung, in sfarsit, sa ma intalnesc cu Vince, care imi face o primire neasteptat de calduroasa. Am fost la el acasa, unde mi-a facut cunostinta cu familia sa si mai apoi cu fratele sau, care locuieste in apropiere fiind unul dintre cei mai cunoscuti vopsitori de “hot rods” - termen folosit de americani, nu pentru lansete, ci pentru motocicletele si masinile customizate pe care le vezi de obicei pe Discovery. Asa am aflat de unde a invatat Vince sa vopseasca nalucile intr-un timp atat de scurt si atat de bine.


Vince este un maestru. Iar nalucile lui sunt prinzatoare.

Un biban record
Legam barca de masina si ne indreptam spre un lac local, la vreo zece minute de condus, unde aveam sa pescuim la stiuca.
Am hotarat sa incepem intai cu malurile abundente in vegetatie, ceea ce se pare ca a fost o pierdere de timp, chiar daca am avut cateva atacuri nefinalizate. Am estimat ca ori erau bassi, ori panfish- termen generic folosit pentru rapitorii de talie mica, cum ar fi bibanul la noi. Acest lac avea, ca si multe alte lacuri din America, o vegetatie extrem de ciudata, cel putin comparativ cu ceea ce se poate vedea pe la noi, in sensul ca aici gaseai plante crescand de la 3-5m adancime, pana la suprafata apei, ca un soi de liane subacvatice.
Dupa esecul din primele doua ore de pescuit, am decis sa pescuim la trena, dupa stiuci, in apa foarte adanca, la care cu greu se putea ajunge altfel. Am tot variat viteza, pana am gasit un ritm la care am reusit sa activam instinctul de rapitor al stiucilor. Am mai oprit in unele locuri, unde faceam casting la punct fix cu voblere tip deep diver, toate de peste 12-13 centimetri.
Surpriza surprizelor a fost capturarea unui largemouth bass de toata frumusetea, in timp ce Vince ajusta niste lucruri in barca. Uimirea n-a fost doar de partea mea, Vince exclamand…”What a hawg of a bass!” - in traducere libera: “ce namila de bass”.
Imi pare rau ca nu pot impartasi sentimentul capturarii unui bass, capital pentru foarte multi dintre americani, dar mai ales sentimentul scoaterii acestuia din apa, care se face usor diferit de pestii de la noi. Am ramas socat cand am vazut cum a incetat sa se zbata, aproape instantaneu, in momentul in care l-am apucat de mandibula. Sa nu mai zic ca in gura acestui peste imi intrau amandoi pumnii fara prea mare efort.
Pana la urma partida s-a terminat cu capturarea a 4-5 stiuci, aproape toate ca cea din imagine, din care una singura a fost ceva mai mica, si un largemouth bass, demn de invidiat de multi pescari americani. Abia mai tarziu am aflat ca acela a fost cel mai mare bass prins pe acel lac in 2006. Toate acestea cu naluci hand made. De data aceasta doar cele ale lui Vince, in general naluci folosite la pescuitul de musky, un pescuit la care am fost invitat, dar n-am mai avut ocazia de a ma intoarce, fiind la aproximativ 500- 700 de mile departare de localitatea unde aveam sa-mi petrec vara.
Pot spune ca acel bass a starnit invidia tuturor pescarilor cu care am iesit mai apoi la pescuit, ei pescuind de mult mai mult timp ca mine la acea specie, dar nereusind capturi notabile. Ii multumesc lui Vince pana si in ziua de astazi, pentru ospitalitate si pentru ca m-a facut sa ma simt atat de bine, dupa mai bine de 2 zile de calatorit non stop.A fost o pauza de 5-6 ore binemeritata dealtfel, considerand ca am mai calatorit inca 24 de ore pana sa ajung la destinatie.


America pe nebune
Din nefericire lucrurile aveau sa se schimbe. Zilele de calatorie inainte de a ajunge la destinatie au fost o insiruire de noroace pentru ca in afara acelei casiere, am dat numai peste oameni care m-au ajutat cum au putut mai bine. Unul dintre acesti oameni este un profesor universitar de fizica, originar din Pakistan, care pe perioada verii a plecat sa-si viziteze odraslele, imprumutandu-mi niste bani pe toata aceasta perioada, fara a-i cere eu acest lucru. El stia mai bine decat mine cum stau lucrurile pe acolo si ca nu voi primi salariu decat dupa 2-3 saptamani, asta dupa ce-mi voi primi social security number si multe altele…
Ar fi fost bine daca ar fi decurs totul ca in primele 3 zile, parca unse. Dar apoi am simtit acea lovitura, de parca as fi pasit pe-o alta planeta, asa numitul soc cultural. Toate erau mai mari, mai departate, oamenii mai mari, in sensul rau al cuvantului, si mancarea parca aterizata din cosmos. Nu voi mai discuta pe tema mancarurilor de acolo, dar cred ca e de ajuns sa va spun ca intr-o saptamana am slabit 5 kilograme.
A trecut ceva vreme pana sa ajung si in magazinele de pescuit americane. Chiar daca nu Cabelas sau BassPro, care din pacate si cu mult regret, erau prea departe de mine, pot sa va spun ca aveti ce vedea intr-un magazin de pescuit american. E ca si cum ai intra intr-un Praktiker numai cu scule de pescuit, vanatoare si camping , de la lansete pana la jeliboane, gaseai aproape tot ce-ti dorea inimioara si la preturi la care doar sa visezi puteai. Acestea, preturile la produse in general de acolo si pescuitul sunt singurele lucruri pentru care m-as intoarce, in nici un caz pentru altceva. Pe mine stilul de viata american m-a lasat usor dezgustat. O sa credeti ca am innebunit, dar numai unele zone ale Americii sunt asa cum probabil vi le imaginati, iar restul sunt exact cum vedeti in filmele cu crime si batai. La numai 60 mile de mine s-au inregistrat peste 150 de omoruri cu focuri de arma doar pana in vara. Una dintre fetele care a stat in chirie cu mine si inca 4 studenti a vazut o crima cu ochii lor - eu am vazut batai de strada si sa nu va mai povestesc ca niste tineri vroiau sa arunce in aer liceul de peste drum de unde locuiam eu (aprox. 20m) si sa ucida o clasa intreaga.

Pescuit pe bune
Am ajuns si in locuri bune, pe la prieteni plecati la studii in SUA. Eu am avut norocul sau nenorocul sa vad America din mai multe puncte de vedere. Si nu pot sa zic ca am ramas impresionat de stilul de viata, de mancarea sau de oamenii de acolo. Singurul aspect de care am ramas impresionat este felul in care sunt ingrijite unele ape, dar asta doar datorita impunerii legii, nu a oamenilor. Spre uimirea multora dintre noi, mentalitatea pescarilor de acolo nu este diferita sub nici o forma de cea a masei de pescari din Romania. Tin ce prind, dar in limita legalitatii - desi ar retine chiar tot.
Prin localitatea in care am stat - Green Bay, Wisconsin- trecea Fox River, un rau atat de poluat incat mancatul pestelui din acest rau nu era recomandat. Am mai reusit sa fac cateva iesiri pe niste paraie locale, cu unul dintre amicii pe care mi i-am facut in zona. A fost distractie pe cinste. La prima iesire am reusit sa prind aproximativ 60 de smallmouth bass in aproximativ 2 ore de pescuit, spre stupoarea camarazilor ce m-au dus la pescuit si care nu au reusit sa prinda mai mult de 10 bucati impreuna. Efectiv nu le venea sa creada. Toate acestea la voblerele proprii si cativa dintre ei la niste “twistere” YUM imitatii de rac, cumparate de prin magazinele de acolo.
Am avut si patanii la pescuit, una dintre partidele de pescuit soldandu-se cu un ochi umflat de abia mai vedeam cu el. Nu, nu m-am inhaitat cu vre-un american pe acolo, doar o “mica” alergie la mucusul unei specii de peste de pe Lake Michigan. Probabil ca ma frecasem la ochi la un moment dat, de in cateva minute m-am trezit cu el umflat. Momentul in care m-am intors si mi-am dat ochelarii de soare de pe ochi intreband “Is my eye swalen?”(“Am ochiul umflat?”), camarazii de pescuit au inceput sa rada cu lacrimi. Ei cred ca au facut “alergie” la mine, pentru ca abia- abia s-au putut opri din ras. Nu de alta dar radeam si eu, cu toate ca nu ma simteam prea bine. Intr-adevar a fost o intamplare hazlie, care in acea zi m-a scapat de lucru, cu pretextul ca am fost la medic- ceea ce nu s-a intamplat, care mi-a spus sa stau sa ma odihnesc in seara aceea. Intr-adevar nu dormisem deja de mai bine de 35 de ore, asta in conditiile in care toata vacanta am dormit in medie 4-5 ore pe zi, pentru ca lucram in tura de noapte.



La o alta partida de pescuit, cand soarele era sus pe cer, pe la orele pranzului toate barcile erau catonate in mijlocul lacului, care nu era prea mare. Apa nu depasea 3m in tot lacul si malurile erau impanzite de nuferi. Au fost foarte uimiti cand am reusit sa prind niste largemouth si niste bluegill. Bineinteles nu in mijlocul lacului, ci pe langa nuferi. Mi se parea la mintea cocosului ca rapitorii sa nu stea in mijlocul lacului intr-o zi atat de insorita, o apa atat de limpede si nu prea adanca. Asta pentru ca pestii prada s-ar fi simtit prea descoperiti si incapabili sa profite de avantajele camuflarii intr-un astfel de loc, orientandu-se inspre locurile cu vegetatie sau structuri. L-am intrebat pe unul dintre acesti pescari daca erau ceva structuri semnificative in mijlocul lacului. Am fost uimit sa aflu ca nu, ci doar cateva galme de pamant. Am prins ceva largemouth, desi nu se apropiau ca dimensiune de cel din Ohio, si vreo doi- trei bluegill, care din nou li se pareau extrem de mari - intr-adevar treceau destul de bine de o jumatate de kilogram . Acesti pesti sunt rude apropiate ale reginutelor de la noi. Nu am prins foarte mult, dar a fost destul, tinand cont ca pe lac nu a mai prins nimeni in doua ore, cat am stat acolo. Vroiam doar sa evidentiez ca multi pescari nu au habar cum sa abordeze o partida de pescuit, pentru multi pescuitul fiind doar un fenomen la moda, un trend, asociat cu iesitul la aer “curat”, in conditiile in care SUA este una dintre cele mai poluate tari din lume, fiind in acelasi timp si cel mai mare polutor de pe mapamond.
Ca sa vedeti in ce hal ajung sa se planga unii americani: permisul costa 20$ pe an pentru rezidentii statului, neincluzand salmonidele, care necesita o taxa suplimentara de 10$. Pentru nerezidenti (cum eram eu de altfel) taxa era de 50$, ceea ce nu m-a deranjat foarte mult. Statul Wisconsin e aproape cat Romania, dar cu toate acestea multi se plang cum ca ar fi foarte scump. Si tot nu inteleg la ce pret ar trebui sa ajunga permisul de pescuit ca sa nu il considere prea scump, probabil ca ar trebui sa fie gratuit.
Prea putini pescari americani isi cumpara scule de calitate, cu toate ca majoritatea au barci de peste 10000$. Cam tot aceasta majoritate are doar doua bete de pescuit, care in opozitie de ce vi-ati imaginat nu costa mai mult de 60-70$ bucata. Mulinetele la fel nu sunt cine stie ce, probabil si mai ieftine decat betele. Adevarat ca acele barci pot fi cumparate in rate pe perioade indelungate, incat sa nu fi nevoit sa platesti mai mult de 300-500$ pe luna. Dar sa ai o barca de mii de dolari si scule de tot rahatul mi se pare destul de ciudat. Aceasta este America ce am vazut-o si mirosit-o, cat am stat acolo.