Ghioroc cu Noroc
Text: Sorin Dragoi
Foto: Catalin Lucan

La Ghioroc se spune ca unii au avut noroc. Ca apa a fost prea limpede sau ca pestii au fost ioc. Cineva spunea odata ca pescar adevarat este cel care prinde peste cand altii nu prind nimic. Poate a fost cate ceva dintre toate astea, intr-o mai mica sau mai mare masura, cert este ca primul concurs al anului din Turneul Aventuri la pescuit si-a desemnat primii castigatori.


In urma antrenamentelor, cleanul a lasat sa para ca poate fi una dintre optiuni. Nu datorita cantitatii in care se afla in Ghioroc, ci poate mai degraba sansei de a puncta in conditiile in care salaii erau practic de negasit in timp ce stiucile sufereau inca de lauzie. O sansa in plus pentru cei care inca sunt tributari exclusivi ai voblerului. De data asta se pare ca au avut inspiratie.

Noi, cei din mansa intai
In doua lacuri in care adancimea medie este de 12 metri, cu gropi de excavatie care ajungeau pina la 20, nu aveai prea multe optiuni. Ori trebuia sa cunosti lacul, ori trebuia sa te bazezi pe sonar. In Balta Mica - sectorul C, batalia din prima mansa s-a dat pe platoul din dreapta intrarii pe sector. Ce mi-a indicat unul dintre aradenii obisnuiti ai lacului, ca daca vrei stiuca sa pescuiesti pe marginea platoului dinspre stuf, iar pentru salau pe cel dinspre linia de tramvai, s-a adeverit. Radu Vlasiu si Laurentiu Andronic, aflati pe cele doua extremitati au intepat fiecare portia de salai si stiuci, pe cand Paco, aflat la mijloc, a reusit primul "blanc" din cariera (foto randul 3 / coloana 2). In clasamentul sectorului si-a facut loc si Ovidiu Ristivan, intors din capatul estic al lacului cu un clean de exceptie - 40 cm lungime si 3 puncte in clasamentul sectorului.
In A, inflatie de cleni - nu mai putin de 9 concurenti scapand de grija mansei albe. Intre ei, unul singur si-a incercat norocul la ce stia mai bine, pescuitul la jig, si a fost servit cu un salau de 55 cm si, implicit, locul 1 pe sector. In sectorul B, in prima mansa, se prinde si "captura" concursului - o stiuca de 74 cm, cu care Bogdan Cheta a castigat sectorul, iar in final banii GIPO si baxul cu bere Ciuc - inca o stiuca si ma duc!

Gulas si ciolan cu varza
Un concurs cu 3 manse poate parea obositor. Nu e cazul daca este bine organizat. Asa a fost la Ghioroc, unde echipa de la West Spinning Brigade au facut ca la baza de la Scorpionul Rosu toti participantii sa se simta bine. E adevarat ca nici nu au fost obositi cu cantarirea capturilor. In rest, intre manse, batalia s-a dat pe gulas, ciolanul cu fasole, varza dulce si berea aflata la discretie. Urma mansa a doua si se parea ca in carti au ramas doar 19 participanti - cei care au punctat in mansa precedenta.
Din nefericire, sau din fericire pentru multi altii, o parte dintre acestia n-au mai prins nimic, dar cu mari sperante pentru revenirea in ultima zi. Iercosan, Cheta si Vlasin, castigatorii mansei precedente zic pas de data asta, laolalta cu Andronic, Berti si Stratonov. Totusi o buna parte dintre concurenti au punctat intr-o mansa si spera la "da doamne sa nu prinda" ceilalti, singurii care pareau detasati in castigatori - Lucian Constantin, Ovidiu Ristivan, Ionel Stancu, Renel Pascu, Stefan Bondrea si Dumitru Roman.
Ruga a fost valabila doar pentru Ovidiu Ristivan, ex-Ovidiu14, de acum Ovidiu13.

Inc-o stiuca si ma duc
Sansa nu a fost nici de partea lui Fane Bondrea si Dumitru Roman, care, desi au punctat in toate cele trei manse, nu s-au aflat intre primii cinci. Doar locul 9, respectiv 10, deoarece acestia au avut puncte de mansa mici, avand intaietate cei de pe locurile 4-8, cei mai multi castigatori ai unei manse. Bogdan Cheta a reusit un datator de sperante AVP (locul 4) cu doar o stiuca pe mansa, la fel cu Spiac, Tudose si Iercosan, tripleta care a pariat exclusiv pe jig. Renel Pascu a ramas acelasi specialist al voblerului de clean, urcand pe podium pe pozitia a doua, urmat de un emul al lui Paco, Ilie Stancu, care s-a descurcat in toate cele trei manse cu cleni si bibani. Performerul etapei a fost Lucian, care s-a scos in ultima mansa cu o stiuca proverbiala, precum cele care i-au adus Cupa Moldovei sau puncte la Rogojesti sau Gostilele.
Cine stie, poate stiuca a fost acea rara avis dupa care n-a alergat nimeni. In finalul concursului, Mihai Vargics, exasperat de insucces si de prestanta lui de fost campion national de pescuit stationar, se aventureaza in zona malului cu stuf, la doi pasi de asistenta, aparate foto si camere de luat vederi. Lanseaza clasic, ca in Delta, la baza stufului un Tzack argintiu. Rezultatul? Doua stiuci din trei lansari! Daca v-as mai povesti despre Sabin care a venit cu doua stiuci in ultima mansa si cu amintirea altor trei care i-au taiat strunele, poate ma veti crede. Mai povestim la Valea Argovei!




























clasamente partiale

Mansa 1. Sector A

Nr.crt Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa1
1 Dan Iercosan 55     55 1 1
2 Lucian Constantin 20 23   43 2 2
3 Valentin Stratonov 34     34 1 3
4 Ionel Stancu 30     30 1 4
5 Horea Vlasin 28     28 1 5
6 Andrei Sava 24     24 1 6
7 Dumitru Roman 20     20 1 7
8 Florin Fulea 20     20 1 7
9 Stefan Bondrea 20     20 1 7
  Robert Boanta       0 0 13.5
  Catalin Rodinciuc       0 0 13.5
  Titus Craciun       0 0 13.5
  Mircea Teodorescu       0 0 13.5
  Sorin Moldovan       0 0 13.5
  Mihai Predescu       0 0 13.5
  Sabin Buzatu       0 0 13.5
  Stefan Tudose       0 0 13.5
  Total         274 10  

Mansa 1. Sector B

Nr.crt. Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa1
1 Bogdan Cheta 74     74 1 1
2 Silviu Neagu 64     64 1 2
3 Eugen German 22 20   42 2 3
4 Sandor Palfi 42     42 1 4
5 Renel Pascu 33     33 1 5
6 Cristian Isac 30     30 1 6
7 Mihai Sofonea 21     21 1 7
  Alin Chereches       0 0 12.5
  Cristian Anghelina       0 0 12.5
  Caius Delamarian       0 0 12.5
  Eugen Cozma       0 0 12.5
  Petre German       0 0 12.5
  Radu Doru       0 0 12.5
  Marian Seran       0 0 12.5
  Giani Tatu       0 0 12.5
  Teodor Somesan       0 0 12.5
  Gabriel Udila       0 0 12.5
  TOTAL         306 8  

Mansa 1. Sector C

Nr.crt Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa1
1 Laurentiu Andronic 55 53   108 2 1
2 Radu Vlasiu 54 48   102 2 2
3 Ovidiu Ristivan 40     40 1 3
  Adrian Spiac       0 0 10.5
  Vasile Berari       0 0 10.5
  Bogdan Sofonea       0 0 10.5
  Ovidiu Chereches       0 0 10.5
  Dinu Stefan       0 0 10.5
  Dumitru Ion       0 0 10.5
  Ion Lup       0 0 10.5
  Marius Stanescu       0 0 10.5
  Mircea Ciobanu       0 0 10.5
  Popa Ersilian       0 0 10.5
  Cristinel Serban       0 0 10.5
  Sorin Dragoi       0 0 10.5
  Tudor Cosmin       0 0 10.5
  Mihai Vargics       0 0 10.5
  TOTAL         250 5  

Mansa 2. Sector A.

Nr.crt Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa2
1 Marius Stanescu 55 48   103 2 1
2 Adrian Spiac 49     49 1 2
3 Dumitru Ion 43     43 1 3
4 Bogdan Sofonea 28     28 1 4
5 Ovidiu Ristivan 20     20 1 5
6 Laurentiu Andronic       0 0 11.5
7 Vasile Berari       0 0 11.5
  Ovidiu Chereches       0 0 11.5
  Mircea Ciobanu       0 0 11.5
  Tudor Cosmin       0 0 11.5
  Sorin Dragoi       0 0 11.5
  Popa Ersilian       0 0 11.5
  Ion Lup       0 0 11.5
  Cristinel Serban       0 0 11.5
  Dinu Stefan       0 0 11.5
  Mihai Vargics       0 0 11.5
  Radu Vlasiu       0 0 11.5
  TOTAL         243 6  

Mansa 2. Sector B

Nr.crt Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa2
1 Stefan Tudose 46     46 1 1
2 Lucian Constantin 23 21   44 2 2
3 Ionel Stancu 31     31 1 3
4 Dumitru Roman 30     30 1 4
5 Stefan Bondrea 21     21 1 5
  Robert Boanta       0 0 11.5
  Sabin Buzatu       0 0 11.5
  Titus Craciun       0 0 11.5
  Florin Fulea       0 0 11.5
  Dan Iercosan       0 0 11.5
  Sorin Moldovan       0 0 11.5
  Mihai Predescu       0 0 11.5
  Catalin Rodinciuc       0 0 11.5
  Andrei Sava       0 0 11.5
  Valentin Stratonov       0 0 11.5
  Mircea Teodorescu       0 0 11.5
  Horea Vlasin       0 0 11.5
  Total         172 6  

Mansa 2. Sector C

Nr.crt. Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa2
1 Renel Pascu 22 29   51 2 1
2 Cristian Anghelina 48     48 1 2
  Alin Chereches       0 0 10
  Bogdan Cheta       0 0 10
  Eugen Cozma       0 0 10
  Caius Delamarian       0 0 10
  Radu Doru       0 0 10
  Eugen German       0 0 10
  Petre German       0 0 10
  Cristian Isac       0 0 10
  Silviu Neagu       0 0 10
  Sandor Palfi       0 0 10
  Marian Seran       0 0 10
  Mihai Sofonea       0 0 10
  Teodor Somesan       0 0 10
  Giani Tatu       0 0 10
  Gabriel Udila       0 0 10
  TOTAL         99 3  

Mansa 3. Sector A.

Nr.crt. Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa3
1 Renel Pascu 22 22   44 2 1
2 Bogdan Cheta 23     23 1 2
3 Cristian Anghelina       0 0 10
4 Alin Chereches       0 0 10
5 Eugen Cozma       0 0 10
6 Caius Delamarian       0 0 10
7 Radu Doru       0 0 10
8 Eugen German       0 0 10
9 Petre German       0 0 10
10 Cristian Isac       0 0 10
11 Silviu Neagu       0 0 10
12 Sandor Palfi       0 0 10
13 Marian Seran       0 0 10
14 Mihai Sofonea       0 0 10
15 Teodor Somesan       0 0 10
16 Giani Tatu       0 0 10
17 Gabriel Udila       0 0 10
TOTAL 67 3

Mansa 3. Setor B.

Nr.crt Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa3
1 Mihai Vargics 65 61   126 2 1
2 Radu Vlasiu 51 50   101 2 2
3 Adrian Spiac 49     49 1 3
4 Laurentiu Andronic       0 0 10.5
5 Vasile Berari       0 0 10.5
6 Ovidiu Chereches       0 0 10.5
7 Mircea Ciobanu       0 0 10.5
8 Tudor Cosmin       0 0 10.5
9 Sorin Dragoi       0 0 10.5
10 Popa Ersilian       0 0 10.5
11 Dumitru Ion       0 0 10.5
12 Ion Lup       0 0 10.5
13 Ovidiu Ristivan       0 0 10.5
14 Cristinel Serban       0 0 10.5
15 Bogdan Sofonea       0 0 10.5
16 Marius Stanescu       0 0 10.5
17 Dinu Stefan       0 0 10.5
TOTAL 276 5

Mansa 3 . Sector C.

Nr.crt Prenumele Numele capturi Total cm. Pesti Pct.mansa3
1 Sabin Buzatu 48 46   94 2 1
2 Lucian Constantin 52     52 1 2
3 Stefan Tudose 52     52 1 2
4 Dan Iercosan 49     49 1 4
5 Ionel Stancu 47     47 1 5
6 Stefan Bondrea 33     33 1 6
7 Dumitru Roman 32     32 1 7
8 Robert Boanta       0 0 12.5
9 Titus Craciun       0 0 12.5
10 Florin Fulea       0 0 12.5
11 Sorin Moldovan       0 0 12.5
12 Mihai Predescu       0 0 12.5
13 Catalin Rodinciuc       0 0 12.5
14 Andrei Sava       0 0 12.5
15 Valentin Stratonov       0 0 12.5
16 Mircea Teodorescu       0 0 12.5
17 Horea Vlasin       0 0 12.5
Total 359 8





Clasament Cupa Gipo
Ghioroc 14-15.04.2007
• clasamentul complet
loc si schema de organizare

clasament Turneul AVP 2007


  Nume cm nr pm
1 Lucian Constantin 139 5 6
2 Renel Pascu 128 5 7
3 Ionel Stancu 108 3 12
4 Bogdan Cheta 97 2 13
5 Radu Vlasiu 203 4 15.5
6 Adrian Spiac 98 2 15.5
7 Dan Iercosan 104 2 16.5
8 Stefan Tudose 98 2 16.5
9 Dumitru Roman 82 3 18
10 Stefan Bondrea 74 3 18
11 Ovidiu Ristivan 60 2 18.5
12 Marius Stanescu 103 2 22
13 Silviu Neagu 64 1 22
14 Mihai Vargics 126 2 23
15 Laurentiu Andronic 108 2 23
16 Eugen German 42 2 23
17 Dumitru Ion 43 1 24
18 Sandor Palfi 42 1 24
19 Cristian Anghelina 48 1 24.5
20 Bogdan Sofonea 28 1 25
21 Sabin Buzatu 94 2 26
22 Cristian Isac 30 1 26
23 Valentin Stratonov 34 1 27
24 Mihai Sofonea 21 1 27
25 Horea Vlasin 28 1 29
26 Andrei Sava 24 1 30
27 Florin Fulea 20 1 31
  Alin Chereches 0 0 32.5
  Eugen Cozma 0 0 32.5
  Caius Delamarian 0 0 32.5
  Radu Doru 0 0 32.5
  Petre German 0 0 32.5
  Marian Seran 0 0 32.5
  Teodor Somesan 0 0 32.5
  Giani Tatu 0 0 32.5
  Gabriel Udila 0 0 32.5
  Vasile Berari 0 0 32.5
  Ovidiu Chereches 0 0 32.5
  Mircea Ciobanu 0 0 32.5
  Tudor Cosmin 0 0 32.5
  Sorin Dragoi 0 0 32.5
  Popa Ersilian 0 0 32.5
  Ion Lup 0 0 32.5
  Cristinel Serban 0 0 32.5
  Dinu Stefan 0 0 32.5
  Robert Boanta 0 0 37.5
  Titus Craciun 0 0 37.5
  Sorin Moldovan 0 0 37.5
  Mihai Predescu 0 0 37.5
  Catalin Rodinciuc 0 0 37.5
  Mircea Teodorescu 0 0 37.5


RSS
©2008 pescarul.com
Toate drepturile rezervate.