Şalău la nisip
Salău la nisip
Ştiu că poate sună un pic aiurea titlul dar, primul gând care te invadează când îl citeşti te trimite direct în fotoliu având în mână o cafea turcească aburindă, făcută la ibric în nisip. Cam asta a fost ideea mea, să vă destind un pic să puteţi savura această poveste de weekend într-o atmosferă liniştită.
Luni, marţi, miercuri … planuri peste planuri sunt discutate pe tot parcursul săptămânii în aşteptarea preţioaselor zile de weekend. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută când am bătut în cuie zona ce aveam să o cercetăm . Fixăm plecarea din capitală la 3.30 AM, dar până atunci mai aveam de văzut un eveniment sportiv important. Cel puţin pentru mine şi anume meciul de box profesionist pentru titlul mondial la categoria grea între ucraineanul Vladimir Kliciko şi americanul Ray Martin. Începe gala de box şi rând pe rând se scurg partidele premergatoare meciului secolului, asa era denumit de către comentatorii sportivi. Americanului are un început furtunos dar, după numai patru minute şi jumătate de tatonari, Vladimir i-a aplicat americanului o serie de trei crosee de stânga la bărbie cu care americanul a fost KO. Ce să zic? Bucurie şi tristeţe. Bucurie că mai prindeam 2 ore de somn până să plec la pescuit şi tristeţe că am aşteptat luni de zile să văd un meci de zile mari cu doisprezece reprize, dar care din păcate s-a terminat în nici 2. Sună telefonul pus pe rol de deşteptător şi sar din canapeaua aflată în faţă televizorului începand să mă pregătesc de plecare. Bipul lui Ciprian nu întârzie să işi facă prezenţa semn că acesta este în faţa casei mele. Cobor în “trombă” cu 200 la oră şi plecăm spre restul trupei. Pe Laurenţiu aveam să îl îmbarcăm din intersecţia Doamna Ghica, unde se afla după o noapte albă petrecută cu prietenii la jocuri pacifiste gen: popa prostul, şeptică, tabinet şi nu în ultimul rând un pokeraş nevinovat pe beţe de chibrit. Plecăm spre ultimul din trupă, Marius( nou venit în “gaşca” noastră). Reuşim fără probleme să îl luăm şi pe el după care ne aşternem la drum. Băgăm viteză (fireşte la volan este vitezomanul echipei…Cip ) cum “alergam” noi aşa, uite cum la mai bine de 100 de kilometri de Bucureşti ne sare în faţa maşinii dintre nişte rânduri de vie, un şoşoi de toată frumuseţea. La vederea urecheatului strigăm care mai de care :- ”dai bă una…. loveşte-l mă …altul, ”Marius”…. frânează frate că îmi este milă … secundele se scurg şi vedem cum iepuraşul ne scăpă printre degete. Unii supăraţi (eu şi Laur) că nu l-am văzut pe urecheat în ceaun, alţii,(Cip şi Marius) veseli că a scăpat pufosul. La 6,20 ajungem la primul loc bifat în agenda noastră de “lucru”. Suntem la confluenţa a două mari râuri, să zicem X şi Y că oricum numele locului nu interesează pe nimeni şi deci nu vreau să vă plictisesc cu amănunte. Sunt primul cu lanseta montată şi cu un shad de 12 centimetri montat pe jig de 21 de grame lansez în anaforul adânc. Cum atinge jigul fundul gropanului, văd că cineva se freacă prieteneşte de firul meu, dornic să ceară relaţii despre cum se face buletinul de Bucureşti. Îi explic instant printr-o mişcare bruscă. Odată înţepat clientul începe să facă scheme şi figuri când la stânga, când la dreapta, vrând probabil să mă ameţească cu jocul lui de picioare. Dar spre ghinionul lui nu a fost să fie aşa că eram deja încălzit după partida de box vizionată mai devreme. Aşa că i-am expediat un upercut scurt în mufă şi l-am săltat fără probleme pe mal. La vederea lui m-am mirat că nu este un peşte din lista celor căutaţi infractori, ci un biet morunaş vreo 600 de grame prins accidental. Istoria se repetă şi la următoarele două lanseuri. Schimb tactica trecând la lanseuri lungi cu bile de 28 de grame şi shaduri de paisprezece centimetri în speranţa ca nu voi mai agăţa morunaşii şi că voi putea găsii un somn sau un salău pe mijlocul anaforului. În scurt timp începe să “plouă” din toate direcţiile cu jiguri în anaforul din faţă noastră dar fără nici un alt rezultat în afară de cele obţinute de mine câteva minute mai devreme. La un moment dat, Laurenţiu, care pescuia la trei metri în stânga mea zice că a avut o muşcătură de salău undeva la 30-40 de metri, dar pe care a ratat-o. Lansez instant în locul unde zicea că a avut muşcătura şi după trei patru mişcări câştigătoare “văd” în fir atacul sec, clar “precum luminiţa de la capătul tunelului”. Urmează ţeapă a’la Vijelie şi începe ”dansul ielelor” combinat cu o horă bătută la sfârşitul căreia poposeşte pe mal primul şalău al zilei. Este o bucată de peste 2 kg. Poze, comentarii despre mişcarea câştigătoare, culoare, tot tacâmul.
Revenim la pescuit şi exersăm lansarea şi “oxigenarea” apei fără nici un rezultat încă 2 ore. Vrem să schimbăm locul că deja începeam să mirosim a fraieri şi tocmai când să pornim maşina apare Vladuţ care ne îndrumă spre următorul loc. După mai puţin de 20 de kilometri oprim maşinile într-un lăstăriş de unde la câţiva metri se vedea noul loc despre care auzisem doar în poveştirile lui Romică Bârsan şi în ale lui Vlad. Privind noul loc, rămânem KO de frumuseţea si sălbăticia lui. Aici râul se sparge în nişte diguri de piatră creând două anafoare de aproape 100 metri în diametru fiecare, cu adâncimi variând între 2 şi 9 metri. Anafoarele sunt garnisite din belşug cu pietroaie de toate formele şi mărimile. Sărim pe locuri de parcă eram niste lupi hămesiti la vederea oilor rătăcite prin pădure şi începem tatonarea, admirând în acelaşi timp frumuseţea locului. Trec alte 2 ore “pierdute” cu pescuitul în acel loc mirific, şi rămânând doar cu frumuseţea, peştele încăpăţânâdu-se să tragă la vre’unul dintre noi. Iar “mirosim a proaspeţi” şi plecăm să “vizităm” alt loc. De această dată ne grupăm într-un anafor adânc cu un curent puternic şi cu adâncime de peste 12 metri. În scurt timp Ciprian care juca jigul mai mult pe loc în curentul puternic, înţeapă ceva destul de mare. Era un punct unde abea puteai ţine cât de cât jos o bilă de 42 de grame. Peştele nu vrea nici în ruptul capului să cedeze “teren” astfel Ciprian este obligat să forţeze varga la maxim pentru al scoate din curentul puternic. Varga se cocoşează sub povara babaului din străfunduri, dar îşi face treaba cu simţ de răspundere, micşorând metru cu metru distanţa dintre el şi bestia dinţoasă. În câteva zeci de secunde, mai precis din câteva ţopăituri de vătui, sunt lângă apă la “primire” unde şalăul nu întârzie să apară dând nervos din cap. Îl apuc de sub opercul şi îl scot din apă fără nici o problemă. Poze, priviri chiorâşe după shadul câştigător şi sacul râde iarăşi bucuros de noul locatar.
Continuăm cursa nebunească după locuri şi ajungem mai pe seară la o balastieră unde găsim o grămadă de pescari de spinning. Întreb pescarii respectivi ce prind şi printre ei îmi găsesc şi nişte prieteni de pe messenger care îmi “vând” imediat istoria ultimelor zile. Interesantă ce-i drept dar nu vă plictisesc cu amănunte. Ciprian nu agreează balastierele aşa că îl ia pe Marius şi pleacă mai amonte să cerceteze nişte locuri pline cu pomi căzuţi în apă. Eu cu Laur şi Vlăduţ rămânem să pescuim în gropanul balastierei. Timp de zeci de minute nu avem nici o muşcătură nici noi, nici ceilalţi pescari. Timpul trece cu repeziciune şi vedem cum se apropie ora de plecare spre casă. Apar Cip şi Marius, iar acesta din urmă duce pe umăr un sac de plastic, iar în el un avat de peste 2 kilograme. Ciprian cum ajunge lângă noi începe să ne povestească aprins cum a fost cu avatul păpăcios de shaduri chartroz cu gliter… “frăţică, trăgeam shadul printre copaci şi când să îl scot din apă la 40 de centimetri de mal, a sărit dihania asta să îmi ia lanseta din mână, de m-a paralizat de sperietură! Noroc că frâna mulinetei şi-a făcut din plin datoria şi aşa am putut să încep drilul cu avatul ăsta nebun plin de fiţe de Halloween”. Râdem toţi de poveste şi de înflăcărarea cu care povesteşte. Salutăm în drumul spre maşină ceilalţi participanţi la manifestaţia de pe balastieră şi ne punem mişcare spre casele noastre. Toţi suntem varză de oboseală deoarece nici unul dintre noi nu dormise cu o noapte înainte. Să nu ne ia somnul, începem să facem recapitularea partidei şi astfel retrăim încă o dată până la Bucureşti frumuseţea şi bucuriile acestei partide.
Restul este o poveste pescărească spusă la gura sobei de un pescar fără “somn”…
by Valentin Oprişănescu “vijelie”